Vartop, Vârtop nr.77 C, jud.Alba, la strada principală, pe DN75
Situată în inima Munților Apuseni, în centrul Stațiunii Vârtop, Pensiunea Petruse pune la dispoziția dumneavoastră liniștea pe care o căutați.
Este o pensiune pregătită să-ți dea propria căldură, să le ofere sufletului și trupului tău o porție din propria-i rețetă de fericire.
În zilele-nsorite ale verii, nu te lipsi de un popas cât de mic, de câteva ore sau câteva zile, prin păduri, la cules de fragi, afine, zmeură, mure sau ciuperci, o plimbare cu bicicleta sau o excursie până la Cascada Vârciorog care-ți vor încărca bateriile pe termen îndelungat. Toate acestea vă pot garanta o ședere relaxantă, reconfortantă și, cu certitudine, vă vor convinge să reveniți.
În sezonul rece, alpinismul, mersul pe zăpadă (snowshoeing), plimbarea cu Atv-ul, schiul sunt doar câteva din multitudinea de sporturi cu care regiunea îi atrage pe turişti.
Iubitorii sporturilor de iarnă sunt așteptați pe cele trei pârtii de schi, pensiunea fiind situată la o distanță de 200 m de pârtii, la sosea, pe DN75.
Pe cărările montane din împrejurimi veți găsi locuri de basm sau doar visate.
La Pensiunea Petruse suntem mereu bucuroși de oaspeți.
Opțional vă putem oferi și pensiune completă, demipensiune sau doar cazare.
Pensiunea are în componența sa două clădiri:
- Prima clădire are o capacitate de cazare de 28 locuri în 14 camere din care 8 camere dotate cu baie proprie, 6 camere cu baie comună, televizor/cablu, Wi-Fi, living, bucătărie dotată cu cele necesare. În această clădire camerele sunt dispuse pe două niveluri, la parter se găsesc 6 camere, iar la mansardă celelalte 8 camere.
- A doua clădire, puțin mai mică, are o capacitate de cazare de 9 locuri în 4 camere, 2 camere la mansardă cu baie pe hol, 2 camere la parter cu baie pe hol, living, bucătărie, televizor în fiecare cameră, Wi-Fi.
Oaspeții pensiunii beneficiază și de:
În cadrul pensiunii funcționează și o școală de schi, Școala de schi Vârtop Arieșeni. Școala de schi dispune de instructor atestați. Pentru programări la ore de schi sunați la 0784 318 218.
Vă așteptăm cu drag!
Tarife cazare:
* 180lei/noapte/camera cu baie proprie
* 150lei/noapte/camera cu baie comună
* 600 lei/noapte cladirea mica
* 250 lei taxa ciubar